În perioada ianuarie-aprilie 2021, elevii Școlii Gimnaziale ,,Gh.Banea" și Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Măcin au participat la activitățile Minigrantului cu finanțare europeană ,,Book-uria lecturii - popas în lumea cunoașterii". Lectura a reunit aproximativ 150 de elevi de diferite etnii, care s-au implicat cu interes și bucurie, au vorbit despre importanța plăcerii de a citi și despre abordările acesteia în diferite discipline. Chiar dacă activitățile s-au desfășurat online (unele s-au derulat și în vacanță), în spatele camerelor au fost membrii familiilor care au colaborat, indiferent de contextul școlar. Scenariile întâlnirilor au adus elevilor o varietate de situații provocatoare și motivante: de la lecturarea clasică la digitalizarea cărților, întâlniri cu invitați speciali: profesori universitari, inspectori școlari, scriitori, bibliotecari, oameni care au o cariera de succes. Orice cadru didactic își dorește să susțină starea de bine a elevilor, de aceea, implicarea acestora în derularea acest minigrant, a presupus dotarea unei săli de lectură cu tehnologie de ultima generație și construirea unui foișor pentru desfășurarea activităților în aer liber. Mulțumim partenerilor noștri pentru susținere și implicare în implementarea proiectului!
Book-uria lecturii - popas în lumea cunoașterii