Într-un demers ambițios de a cultiva conștiința ecologică în rândul elevilor, Proiectul Regional "Ecoatitudine pentru un viitor verde"înscris în CAERI cu numărul 3468/29.01.2024, poziția 1671, a reunit peste 750 de elevi din 40 de județe ale țării. Acest proiect s-a concentrat pe educația și implicarea activă a preşcolarilor si elevilor în protejarea mediului înconjurător, printr-o serie de activități practice și teoretice menite să dezvolte o atitudine responsabilă față de natură și resurse planetei.
Pe parcursul desfășurării proiectului, elevii au fost implicați într-o varietate de activități educative și creative. Au avut loc ateliere de reciclare, în care copiii au învățat cum să reutilizeze obiectele vechi, să reducă consumul de materiale plastice și să se implice activ în colectarea selectivă a deșeurilor. În plus, concursurile de desene, eseuri și proiecte eco au oferit elevilor posibilități de a-și exprima viziunea asupra unui viitor sustenabil, punându-și creativitatea în slujba mediului.
Un alt aspect important al proiectului "Ecoatitudine pentru un viitor verde" a fost implicarea activă a profesorilor și a comunității locale. Cadrele didactice au jucat un rol esențial în derularea de activități educaționale împreună cu elevii, participând la acțiuni de ecologizare, plantări de copaci și alte proiecte locale dedicate protejării mediului. Proiectul s-a finalizat într-o notă festivă și competitivă prin organizarea unui concurs ce a pus în valoare creativitatea și cunoștințele acumulate de elevi prin proiect. Concursul de final al proiectului "Ecoatitudine pentru un viitor verde" a fost structurat pe patru secțiuni, oferindu-le elevilor posibilități de a-și demonstra abilități și idei în diverse forme de exprimare:
Creații literare – Elevii au fost invitați să compună eseuri, poezii sau povestiri inspirate de tema ecologiei, reciclării și a protecției mediului. Textele literare au reflectat preocupările și dorințele tinerilor legat de un viitor verde, fiind pline de imaginație și profundă conștientizare a problemelor de mediu.
Lucrări artistico-plastice – Secțiunea aceasta a adus în prim-plan creativitatea elevilor prin realizarea de: desene, picturi, colaj și alte forme de artă plastică. Aceste lucrări au evidențiat modul în care copiii percep reciclarea și refolosirea materialelor, transpunându-și viziunea într-un limbaj artistic bogat în culori și simboluri ecologice.
Prezentări PowerPoint (PPT) – O altă secțiune importantă a concursului a fost dedicată realizării prezentării digitale. Elevii au creat PPT-uri care au documentat activități de reciclare și reutilizare desfășurate fie în cadrul proiectului, fie în comunitățile lor. Aceste prezentări au oferite o perspectivă practică asupra pașilor concreți pe care elevii i-au făcut pentru a contribui la protecția mediului.
Secțiunile diverse ale competiției au oferite elevilor ocazia de a se exprima liber, creativ și responsabil, punând bazele unui viitor sustenabil.Cele mai reușite creații din fiecare secțiune au fost premiate, oferindu-le elevilor o motivației suplimentară pentru a continua să fie prioneri ai schimbări în ceea ce privește protecția mediului. Juriul a fost impresionat de nivelul înalt de implicare, de originalitate a lucrărilor și de modul în care tinerii au transpus conceptele de reciclare și refolosire într-o formă accesibilă și inovatoare.
Proiectul "Ecoatitudine pentru un viitor verde" și-a atins cu succes obiectivele, inspirând o nouă generație de elevi, care vor fi conștienți de rolul lor în protejarea mediului.